--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul Iunie 2017, nr. 6 (326), an XXVIII (serie nouă)
Cronica
--- pagina: 6

Corul de cameră „Psalmodia Transylvanica” în turneu italian

de Alexandru Salvan
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ''; } ?>

În dimineața zilei de 5 mai, 2017, în calitate de membri ai Coralei „Psalmodia Transylvanica”, avându-l în fruntea noastră pe Părintele profesor univ. Vasile Stanciu, Decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și Dirijorul acestei prestigioase corale clujene, am pornit spre Italia, onorând astfel invitația adresată Facultății, Coralei și Părintelui Decan de către mișcarea Focolarilor din cadrul Bisericii Romano-Catolice. În itinerariul nostru, care a implicat o importantă dimensiune misionară, culturală și religioasă, am poposit pentru început în orașul Celje din Slovenia, la Dom SV. Josef, unde ne-am întâlnit cu episcopul catolic Stanislav Lipovsek, care ne-a împărtășit, pe lângă datele istorice ale diocezei, aspecte legate de viața și misiunea păstoriților săi. La rândul nostru, i-am oferit câteva „nestemate” din repertoriul nostru religios, universal și popular, subliniind prin aceasta pe de o parte spiritualitatea cu care este înzestrat poporul ortodox român, iar pe de altă parte scoțând în evidență și identitatea sa națională.

De la Celje, următoarea destinație a fost orașul Udine din Italia, unde am rămas pentru două zile. Am fost primiți cu multă ospitalitate de către Părintele Iustinian Sorin Deac, parohul Bisericii Ortodoxe Române cu hramul „Sfântul Vasile cel Mare”. Duminică, 7 mai 2017, a fost săvârșită Sfânta Liturghie de către PC. Pr. prof. univ. Vasile Stanciu, care a ținut și cuvântul de învățătură, și PC. Pr. Iustinian Sorin Deac, răspunsurile liturgice fiind date de Corala Psalmodia Transylvanica. După Sfânta Liturghie, credincioșii parohiei, împreună cu păstorul lor duhovnicesc, s-au bucurat de un „crâmpei muzical”, decupat din armonii celeste.

După încheierea mini-sejurului de la Udine, în data de 8 mai, am reiniţiat deplasarea înspre principala destinaţie: Castel Gandolfo-Roma. Traseul a inclus popasuri în două locuri de mare însemnătate turistico-religioasă şi istorică: Padova şi Ravenna. La Padova am reuşit să vizităm faimoasa şi grandioasa Basilică a Sfântului Anton, unde se păstrează relicvele sale, precum şi încantătoarea Basilică aparţinând abaţiei Santa Giustina, ce găzduieşte mormântul Sfântului Apostol și Evanghelist Luca. Către seară am ajuns la Castel Gandolfo, la Centro Mariapoli, un complex ce a găzduit simpozionul din cadrul mişcării ecumenice Focolari - mişcare de închegare a nexurilor interconfesionale, iniţiată în anul 1943 de către Chiara Lubich. Aici am petrecut patru zile, programul presupunând plurivalenţă alternantă a activităţilor: audieri ale conferinţelor, vizite turistice şi concerte. În prima zi a simpozionului, printre conferinţe şi testimoniale a fost inserat un mini-concert cu specific religios-pascal al corului nostru, prestaţie ce a avut un semnificativ şi neaşteptat impact pozitiv, multiplu confirmat asupra ascultătorilor. Tot în această zi, am vizitat sediul Episcopiei Ortodoxe a Romei de la Pomezia, unde am fost întâmpinaţi cu ospitalitate şi maximă afabilitate de către PS Siluan, Episcopul Ortodox al Românilor din Italia. În cea de-a doua zi (miercuri), am fost într-un periplu de pelerini și turistic, vizitând monumentala Basilică San Pietro de la Vatican, precum şi Basilica San Paolo, unde am săvârșit slujba Vecerniei, și în care se putea vedea expus un fragment de lanţ, considerat de tradiţie ca făcând parte din lanţul cu care fusese legat Sfântul Apostol Pavel într-una dintre captivităţile romane.

Cea de-a treia zi a fost marcată de conferința PC. Pr. prof. Vasile Stanciu, Decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, în deschiderea căreia am susţinut un scurt concert. Discursul provocator şi captivant, intitulat: Dialogul credinţei şi primatul iubirii, caracterizat printr-o admirabilă şi temerară onestitate, consistenţă şi credibilitate, a declanşat puternice ecouri pozitiv-apreciative în rândul ascultătorilor. Tot în această zi, am vizitat în apropierea Romei, catacombele Sfântului Sebastian – subterane arhaice hieratice cu iz mitic, a căror vizitare a constituit un bun prilej de actualizare literară căci o etapă culminantă a acţiunii din Contele de Monte-Cristo de Alexandre Dumas, se petrece în cadrul spaţial al acestor galerii. În ultima zi petrecută la Castel Gandolfo s-a continuat şirul conferinţelor. Audierile au fost alternate de plimbări prin splendoarea ambientală a grădinii din curtea interioară, precum şi de binevenite răgazuri de destindere prin comuniere socială.

Sâmbătă dimineaţa am pornit spre Bassano del Grappa unde am petrecut ultimul sejur din cadrul turneului. Aici, am fost întâmpinaţi de Părintele Cristian Mănăşturean - preot al comunităţii românilor ortodocși din Bassano, care ne-a asigurat atât cazarea, cât şi ulterioarele cadre de concertare, manifestând faţă de noi o deosebită solicitudine. Seara am susţinut primul concert la Padova în Biserica cu hramul „Sfinții Petru și Pavel”, preot paroh fiind PC. Pr. Gheorghe Verzea, biserică la origine catolică, dar cumpărată şi dată în uz liturgic ortodocşilor. Repertoriul a inclus atât piese corale religioase cu specific pascal, cât şi creații corale populare românești, mai sus amintite.

A doua zi, duminică, după participarea la Sfânta Liturghie, am susţinut ultimul concert în cadrul unei manifestări culturale mai extinse, organizată de câteva comunităţi româneşti din zonă, în apropiere de Bassano. Programul amplu şi diversificat includea atât recitaluri, cât şi dansuri populare, şi chiar concursuri sportive pentru copii. Intervenția coralei Psalmodia Transylvanica, a exaltat publicul prin cântul academic și rafinat. Acest eveniment a încheiat încă un turneu memorabil al Corului de Cameră Psalmodia Transylvanica, lăsând în sufletele ascultătorilor o fărâmă din întoarcerea spre adevăratele valori ale spiritului românesc.


'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>