'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ''; } ?>

Pr. Florin-Cătălin Ghiț (Pr. F.-C. G.): - Participați de mai mulți ani cu icoane pictate de dumneavoastră la concursul „Icoana ortodoxă – lumina credinței”, organizat de Patriarhia Română și ați câștigat de-a lungul anilor mai multe premii la acest concurs. Care sunt impresiile și care considerați că sunt beneficiile spirituale după această experiență de durată?

Teodora Roşca: Anunțarea primei ediții a concursului, în 2012, a fost pentru noi o surpriză și o provocare. Am răspuns invitației și am căutat să valorific în mod creativ tezaurul iconografic specific spațiului transilvănean.

Proiectul Patriarhiei propune un concurs alternativ, un an fiind dediact icoanei pe lemn și icoanei pe sticlă, iar următorul an tehnicii în frescă și mozaic. În mod excepțional, în 2017, declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române: „Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și pictorilor bisericești”, au fost reunite toate cele patru secțiuni.

Din 2012 și până în 2016 am primit succesiv premiile III, II și I la secțiunea pictură pe sticlă, dar întotdeauna a existat un element neprevăzut, deoarece întotdeauna există un grad de subiectivitate din partea comisiei de experți care notează lucrările, comisie care, în principiu, se schimbă de la o ediție la alta. Anul acesta a existat și o preselecție a lucrărilor.

Cred că printre beneficiile spirituale ar trebui să menționez spiritual de echipă. Poate părea inedit pentru un concurs, dar mai mulți dintre noi, cei care participăm, suntem prieteni, ne cunoaștem reciproc posibilitățile și colaborăm în diferite proiecte, cum ar fi „Grupul Sfântul Ioan Damaschin”. Îndrăznesc să fac o glumă și cred că pe viitor ar trebui să propunem Patriarhiei și un concurs pe echipe, ca la întrecerile sportive. În alt sens, devii conștient că de fapt nu întotdeauna premiul contează și oricum nu este definitoriu pentru ceea ce înseamnă evoluția artistică. Dar în mod cert că reprezintă un moment de bucurie.

Relaționarea directă cu ritualul liturgic o consider un alt beneficiu spiritual, deoarece există o agendă destinată premianților, care include participarea la Sfânta Liturghie de hramul Sfinților Împărați Constantin și Elena. Premierea are loc ulterior, în sala Europa Christiana.

Și dacă am vorbit despre prieteni, doresc să amintesc în acest interviu faptul că Veronica Lucia Țața (Florești, Cluj) a luat premiul III la secțiunea pictură pe sticlă, cu icoanele: Sfântul Nicolae și Prăznicar și Masa Raiului, inspirate din tradiția Școlii de la Nicula; iar Maria Corina Negreanu (Cluj) a primit mențiune la secțiunea pictură pe lemn, cu icoanele Sfintele împărătese Irina și Teodora, apărătoare ale icoanelor și Mărturisitori și martiri români în temnițele comuniste. Corina a conceput și pictat aceste icoane pornind de la semnificația acestui an omogial.

Pr. F.-C. G.: - Sunteţi o specialistă a pictării icoanei pe sticlă. Ce v-a făcut să optaţi pentru participarea cu acest tip de pictură bisericească la concurs? Ce avantaje găsiţi acestei expresii artistice a icoanei?

Teodora Roşca: În primul rând, cred că am dorit să integrez în accepțiunea contemporană asupra picturii iconografice, faptul că icoana pe sticlă diferă doar tehnic față de alte moduri de exprimare plastică, dar oricare dintre acestea trebuie să fie mai întâi canonice din punct de vedere teologic. Acest lucru l-am exprimat și în teza de doctorat: Tematica icoanei pe sticlă din Transilvania. Secolele XVIII-XX. Îmbinarea dintre un potențial grad mai mare de flexibilitate compozițională, care include o gamă de elemente specific-decorative și canonicitate, definește icoana pe sticlă.

Ar mai fi și un element de natură istorică. Am dorit să transmit ceva reprezentativ din tradiția acestor locuri. Cum am lucrat și în domeniul muzeal, având contact direct cu colecții de patrimoniu, cu obiectul în sine, am cunoscut aspecte care nu întotdeauna devin vizibile în albume și pe care m-am bucurat să le integrez creative în propria viziune iconografică.

Pr. F.-C. G.: - Ce v-a făcut să optaţi pentru cele două teme iconografice: Sfântul Gheorghe şi Judecata de Apoi şi care au fost opţiunile artistice pe care le-aţi vizat?

Teodora Roşca: Trebuie să menționez faptul că 2017 este „Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”. În timp ce selectam posibile modele, am considerat că reprezentarea Judecatei de Apoi și a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe sunt foarte potrivite, dar au venit așa, în mod intuitiv. Am lucrat pornind de la mai multe izvoade și am adus noi elemente canonice integrate contextului. Tot mai mult însă am avut sentimental că cele două teme alese se potrivesc anului omagial, deoarece la Judecata de Apoi vor fi prezenți toți drepții știuți și neștiuți, fiind prin urmare reprezentați generic în acest tip iconografic și martirii neamului românesc; iar Sfântul mare Mucenic Gheorghe chiar devine o icoană pattern pentru reprezentarea triumfului sfântului, binelui și a vieții asupra diavolului, răului, și a morții. În acest sens în vechea tradiție țărănească Sfântul Gheorghe era imaginat ca cel care învinge balaurul, deoarece, spre exemplu, într-o notificare din evidența Muzeului Etnografic al Transilvaniei, care însoțea achiziția unei icoane era scris: „Sfântul Gheorghe fără cal și fără balaur”.

Pr. F.-C. G.: - V-aş ruga să descrieţi puţin lucrările.

Teodora Roşca: Într-un anumit sens, icoana cu Judecata de Apoi poate să amintească și de mozaicul bizantin de la Torcello, dar și de fresca omonimă de la Voroneț. Am lucrat pornind de la modele de Laz din secolul XIX. Am agreat idea ca din punct de vedere compozițional să pun accent pe cetele drepților, nominalizate ca: patriarhi, mucenici, prooroci, apostoli, învățați. În centru este reprezentarea Deisis: Iisus Hristos Pantocrator, între Maica Domnului și Sfântul Ioan Botezătorul. La picioarele tronului Hetimasiei sunt Adam și Eva. Îngerii strâng timpul și vestesc marea judecată. Ceata păcătoșilor se îndreaptă spre gura balaurului/ iad, iar sfinții intră pe poarta raiului.

La icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe am pornit de la un model inițial din Mărginimea Sibiului. Central este reprezentat, conform oricărei versiuni transilvănene sau Central-europene: sfântul care omoară cu sulița, din goana calului, balaurul. În plus mai apar ca elemente agiografice prințesa salvată de la moarte și copilul eliberat din robie. Am mai adăugat ca elemente care semnifică biruința sfântului: îngerul care îi aduce coroana de martir și mâna lui Hristos care îl binecuvântează din slavă. Brâul-torsadă/ frânghia răsucită, prezent în icoane pe sticlă de sec. XVIII-XIX, se regăsește în arhitectura de cult.

Pr. F.-C. G.: - Cum vedeţi valorficată şi apreciată pictura pe sticlă în zilele noastre?

Teodora Roşca: După căderea comunismului a avut loc o redefinire a icoanei pe sticlă, nu întotdeauna în cel mai fericit mod. Din punct de vedere strict muzeografic, în acea perioadă au fost salvate în colecții multe icoane de valoare, pe care noi le avem acum, dar au și fost pictate pur artizanal icoane care se îndepărtau mult de canoane. Pornind de la vechile icoane, într-o atmosferă însă de mare așteptare, in anii ’90 s-a pictat mult. S-au definit noi tendințe și icoana pe sticlă, la bază specific transilvăneană, a devenit un brand național cu vocație internațională. Uneori s-a ajuns la o producție de serie de calitate îndoielnică. De aceea cred că demersul Patriarhiei pentru concursul: „Icoana ortodoxă – lumnina credinței” este foarte bine venit. De aici se pot deschide noi perspective, care încă nu au fost valorificate. Icoana pe sticlă cred că poate defini în continuare spiritualitatea românească în contextul lumii în care trăim, nu doar prin fascinația sa intrinsecă, ci și prin potențialul său teologic. În acest sens am avut experiențe inedite în Italia sau Polonia de exemplu, dar în mod și mai special în Danemarca. Pentru că icoana pe sticlă poate vorbi în modul său specific lumii contemporane în care trăim.

Pr. F.-C. G.: - Vă mulţumesc din suflet!