--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul Iunie 2017, nr. 6 (326), an XXVIII (serie nouă)
In memoriam
--- pagina: 8

In Memoriam Nicolae Bocșan: la un an de la „mutarea din moarte la viață”

de Mircea-Gheorghe Abrudan
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ''; } ?>

„Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu

şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţă veşnică

şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viaţă”.

(Ioan 5, 24)

În duminica Pogorârii Sfântului Duh din anul Domnului 2016 s-a mutat din această viață trecătoare la cea veșnică și fără de sfârșit profesorul Nicolae Bocșan. Pe 19 iunie se împlinește un an de la trecerea sa la Domnul, astfel am considerat că este prilejul potrivit pentru a-l evoca în câteva cuvinte pe cel ce a fost istoricul de prestigiu al modernității transilvănene, profesorul și magistrul care a îndrumat zeci de generații de studenți și doctoranzi în istorie, ctitorul Institutului clujean de Istorie Ecleziastică – care-i poartă astăzi numele –, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, dar mai ales omul deosebit, generos și modest, cu inimă largă și spirit enciclopedic, pe care arhiepiscopul și mitropolitul nostru Andrei l-a numit la un moment dat în mod sugestiv „părintele profesor Nicolae Bocșan”. Și într-adevăr, dincolo de titlurile academice dobândite, de distincțiile, medaliile și premiile obținute, de responsabilitățile universitare ori de funcțiile administrative, nu puține la număr, deținute de-a lungul vieții, ceea ce-i configurează cel mai bine profilul în amintirea celor care l-au cunoscut este dimensiunea de dascăl universitar devotat instituției academice din care a făcut parte, de îndrumător competent pe calea cercetării istorice profesioniste, dar și cea de om de omenie.

Profesorul Nicolae Bocșan s-a născut la 24 septembrie 1947 în micul oraș industrial Bocșa, de lângă Reșița, din Banatul de munte, zonă natală de care s-a simțit puternic legat și cu ai cărui locuitori a cultivat legături statornice până la sfârșitul vieții. După ce a absolvit clasele primare, gimnaziale și liceale în localitatea de baștină, a urmat cursurile Facultății de Istorie și Filosofie a Universității Babeș-Bolyai, unde și-a luat licența în 1970 și a obținut doctoratul în istorie în 1985. Vreme de șapte ani, între 1970 – 1977, a ostenit ca bibliotecar la Biblioteca Centrală Universitară din Cluj-Napoca contribuind la diferite tomuri de bibliografie istorică publicate în țară și dobândind o foarte bună cunoaștere a fondurilor bibliofile și manuscrise păstrate la BCU. În anul 1978 și-a început cariera didactică la Facultatea de Istorie și Filosofie, parcurgând toate etapele academice: asistent (1978), lector (1982), conferențiar (1990), iar din 1994 profesor universitar susținând cursuri de istorie modernă a României, de istorie a relațiilor internaționale în secolul XIX, de istorie a revoluției de la 1848-1849 și de istorie a bisericilor românești din Transilvania și Banat în secolul XIX. De altfel, acestea au fost marile sale teme de cercetare, subiectele preferate fiind istoria iluminismului în Banat, identitatea națională, memorialistica pașoptistă și a Primului Război Mondial, istoria culturală, istoria elitelor, istoria școlii și istoria ecleziastică din spațiul românesc în modernitate. Apetența sa pentru înnoirea istoriografiei prin apelul la sursele arhivistice, interpretarea echilibrată, contextualizarea istorică și istoriografică ireproșabilă fac din contribuțiile profesorului titluri bibliografice inevitabile pentru orice cercetare care abordează fie doar tangențial istoria Banatului și a Transilvaniei în secolul XIX. Nu s-a mărginit însă în cunoașterea trecutului și elucidarea temelor îndrăgite la/contribuind la propriile studii și șantiere, ci i-a pus pe o traiectorie de cercetare proprie pe foarte mulți studenți din generațiile care s-au succedat prin Facultatea de Istorie în cursul carierei sale didactice. Aceștia au devenit la rândul lor profesioniști ai breslei istoricilor putând fi astăzi întâlniți la catedrele universităților, în institutele de cercetare, în muzeele și la altarele bisericilor din Transilvania și Banat. Prin toți aceștia spiritul profesorului trăiește în continuare, iar numele său este dus mai departe de către una din direcțiile sale de cercetare pe care a izbutit să o instituționalizeze sub cupola Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Institutul de Istorie Ecleziastică “Nicolae Bocșan”, prin care a creat o veritabilă școala de istorie clujeană axată pe recuperarea și restituirea trecutului celor două biserici românești, ortodoxă și greco-catolică, din Transilvania.

Începând cu anul 1990 s-a implicat activ, trup și suflet, în administrația universitară ca prodecan și decan al Facultății de Istorie și Filosofie (1991-1996), apoi ca prorector (1996-2004, 2008-2012) și rector (2004-2008) al Universității Babeș-Bolyai. În septembrie 2015, când a împlinit 68 de ani, după o frumoasă carieră s-a pensionat intenționând să-și canalizeze întreaga energie spre activitatea științifică și ducerea la bun sfârșit a celor două mari proiecte istoriografice la care a trudit cu pasiune în anii din urmă: „Corespondența mitropolitului Andrei Șaguna” – personalitate față de care a nutrit o pasiune aparte –, care însumează până acum 5 volume în 6 tomuri, și „Marele Război în memorialistica bănățeană”, din care a reușit să publice 3 volume consistente, cel de-al patrulea rămânând în manuscris. Dumnezeu a voit însă altfel, iar robul său Nicolae s-a supus smerit, fără să cârtească ori să se lamenteze. S-a retras discret în sânul familiei, ducându-și cu demnitate crucea bolii până la ultima răsuflare. Frânt fizic, dar nu înfrânt spiritual, ci spovedit și împărtășit cu Sfintele Taine s-a stins liniștit, creștinește, vegheat cu dragoste de cele pe care le-a iubit cel mai mult în această viață.

Asemenea multor altora am avut onoarea și bucuria să mă formez lângă profesorul Bocșan începând cu anul 2007. Aflând că sunt totodată student la Facultatea de Teologie Ortodoxă și cunoscător al limbii germane m-a întrebat la finalul unui curs dacă m-am gândit la o temă de licență și dacă nu aș dori să realizez o cercetare pe mitropolitul Andrei Șaguna și relațiile acestuia cu sașii ardeleni. Mi-a spus să mă gândesc și să-l contactez dacă mă decid. Am răspuns pozitiv provocării și astfel s-a înjghebat o relație care a depășit formalitatea tutorială a unei legături științifice între student, apoi doctorand și magistru. Și aceasta nu datorită mie, ci profesorului care avea o harismă specială, un mod părintesc de a interrelaționa cu studenții și doctoranzii săi, precum și de a li se dărui oricând cu o rară generozitate. Atât biroul de la rectorat, cât și cel de la Institutul de Istorie de pe str. Napoca erau întotdeauna deschise, iar profesorul mereu dispus să renunțe la ceea ce lucra pentru a răspunde interogațiilor, provocărilor sau problemelor cu care mergeai să-l abordezi. De aceea consider că rămâne un model de dascăl și magistru care nu s-a cultivat pe sine, nici nu a trăit doar pentru el, ci mai ales pentru ceilalți, pentru confrații de breaslă și pentru cei din universitate, pentru studenți și doctoranzi, pentru foștii săi doctoranzi deveniți unii dintre ei colegi ai dânsului pe care-i respecta și-i trata cu sinceră colegialitate. Din acest motiv profesorul a fost și va rămâne un adevărat mentor pentru mulți dintre cei cu care a colaborat și împreună cu care a realizat echipe veritabile de cercetare nedorind nicio clipă să-și însușească munca altora. Rămâne și din acest motiv un reper de omenie și etică academică!

Evocarea profesorului Nicolae Bocșan nu poate fi completă fără a aminti că acesta a fost un fiu credincios al Bisericii Ortodoxe Române implicându-se în viața administrativă și culturală a diferitelor eparhii din interiorul și din afara țării. Contribuțiile și sprijinul acordat diferiților ierarhi la reîntemeierea unor școli teologice și în organizarea cu succes a unor conferințe sau a altor evenimente cultural-religioase i-au fost răsplătite prin conferirea mai multor diplome și distincții între care amintesc Crucea Transilvană, primită de la mitropolitul Bartolomeu al Clujului, Crucea Șaguniană, dobândită de la mitropolitul Laurențiu al Ardealului și Crucea Elie Miron Cristea, primită din partea Preasfințitului Lucian Mic, episcopul Caransebeșului, pe care l-a considerat a fi ierarhul său de drept în virtutea originilor sale și față de care a manifestat o prețuire aparte. Fidelitatea profesorului Bocșan față de Biserica Neamului, disponibilitatea și modul în care s-a angajat în viața acesteia întregesc profilul unui intelectual care și-a asumat și a cultivat identitatea creștin ortodoxă, constituind și din această perspectivă un model de urmat.

Dumnezeu să-l ierte, să-l odihnească și să-l așeze în ceata sfinților! Veșnica lui pomenire!


'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>