--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul Iunie 2017, nr. 6 (326), an XXVIII (serie nouă)
Filocalia - supliment
--- pagina: 13-14

Răspunsurile Părintelui Ciprian Negreanu la întrebările mamelor și taților creștini

de Romina Sopoian
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ''; } ?>

Deși comunitatea formată în jurul bisericuței de lemn din Campusul Hasdeu a devenit cunoscută în special datorită studenților care reprezintă nucleul ei, lucrurile s-au schimbat odată cu trecerea anilor. Majoritatea studenților de odinioară s-au căsătorit și au format familii mai mult sau mai puțin numeroase, care acum reprezintă o parte semnificativă a comunității din Hasdeu. Acești tineri ajunși la maturitate și care au rămas în biserica în care au avut parte de o apropiere și cunoaștere mai cuprinzătoare a lui Dumnezeu au însă nevoie în continuare de atenție și de activități prin care să poată fi ajutați în contextul familiilor pe care le-au format.

Prin urmare, începând cu acest an, vor avea loc tot mai multe activități dedicate familiilor creștine, de la cunoscutele Grădinițe de duminică, care au devenit din ce în ce mai complexe, la taberele de vară pentru părinți și copii, la programul inițiat de biofizicianul Virgiliu Gheorghe (Școala familiei) și la întâlnirile speciale cu Părintele Ciprian Negreanu, duhovnicul majorității părinților din comunitatea formată în jurul bisericuței pe care o păstorește.

Astfel de întâlniri axate pe dialog și sfaturi constructive au devenit în timp o necesitate, primele două care au avut loc deja demonstrând că acestea sunt foarte bine-venite întru ajutorarea tinerilor familiști care își doresc să păstreze o legătură cât mai apropiată cu Dumnezeu și în noul cadru al familiilor lor, în care responsabilitățile nenumărate tind să îi sustragă inevitabil de la sursa adevărată de viață și împlinire. Fiind în căutarea acestui echilibru și a păstrării relației cu Dumnezeu, fără de Care nici familiile lor nu vor rezista, mamele și tații creștini au venit cu întrebări și inițiative constructive la care duhovnicul lor, Părintele Ciprian Negreanu, a răspuns cu deschidere, promptitudine și bucurie.

Răspunsuri pentru mame

Prima întâlnire a avut loc la data de 28 aprilie 2017 în una din sălile de curs din Campusul Hasdeu, unde mamele creștine au fost primele care au primit răspunsuri la întrebările lor. Aflat în fața unei audiențe numeroase de mame ce au făcut sala neîncăpătoare, Părintele Ciprian le-a vorbit acestora despre cele mai mari greșeli pe care ambii soți le pot face atât față de copiii lor, cât și între ei doi și care pot duce la destrămarea nucleului lor familial. După ce a subliniat că Maica Domnului este cel mai bun model pentru mamele creștine, Părintele Ciprian a atras atenția asupra diferențierilor prea mari pe care oamenii (în special cei căsătoriți) le fac între femei și bărbați. Aceste diferențieri nu sunt constructive în contextul în care Sfântul Apostol Pavel ne spune că în Hristos nu mai există bărbat și femeie, rolul celor doi devenind asemănător datorită egalității pe care o au în fața lui Dumnezeu. Deși tentante, aceste diferențieri sunt nespecifice creștinilor și pot să-i îndepărteze de la rolul lor esențial după venirea Mântuitorului și anume acela de a vesti și altora despre Învierea Domnului și de a crește duhovnicește. După Înviere, scopul familiilor nu mai e neapărat acela de a face foarte mulți copii, mai ales dacă acest lucru îi îndepărtează de Dumnezeu prin greutățile la care sunt supuși. Fără relația lui personală cu Dumnezeu, omul devine de piatră, moare încetul cu încetul, iar familia lui nu va mai rezista, totul putând să devină un iad în cel mai scurt timp.

Părintele a răspuns la numeroasele întrebări ale mamelor creștine, a venit cu soluții și sugestii și le-a lămurit în ceea ce privește rolul lor în societatea și Biserica lui Hristos din care fac parte. Un subiect îndelung discutat i-a avut în centru pe copii lor și pe felul în care aceștia ar trebui să ajungă să înțeleagă Biserica. Una dintre cele mai comune greșeli ale părinților care au descoperit credința la un moment dat e că aceștia își forțează copiii să stea prea mult la slujbe. Această impunere asupra copiilor, care nu au avut încă o descoperire personală a lui Dumnezeu și a credinței, poate avea două consecințe nefaste: prima, când copiii ajung să simtă repulsie față de tot ce înseamnă Biserică și credință, iar a doua, când ei dobândesc o obișnuință obraznică față de cele sfinte, ajungând să privească Biserica doar ca pe un loc de joacă, unde își pot întâlni prietenii de duminică. Părintele Ciprian a îndemnat spre mai mult echilibru și mai multă înțelepciune și răbdare din partea părinților, sfătuindu-i să nu-i oblige pe copii să stea forțat la toată Liturghia, ci doar la a doua parte a ei, durată în care aceștia au șanse mai mari de a se concentra și de a fi atenți. Un alt sfat a fost ca părinții să participe la Liturghii cu schimbul, astfel reușind fiecare să se concentreze cât de mult posibil măcar o dată la două săptămâni. Altfel, sunt șanse mari ca părinții să rateze aproape toate Liturghiile din pricina faptului că trebuie să fie mereu atenți la copiii lor.

Răspunsuri pentru tați

Poate și mai multe lămuriri și aspecte necunoscute au fost spuse de Părintele Ciprian cu ocazia întâlnirii cu tații creștini. Aceasta a avut loc tot în una din sălile de curs din campusul Hasdeu la data de 12 mai anul curent și s-a bazat, ca și prima dată de altfel, pe experiența personală și de duhovnic a Părintelui. Pornind de la baze biblice, Părintele Ciprian le-a explicat taților și soților creștini care este una dintre majorele pricini ale durerilor și problemelor care există în cadrul familiilor lor: căderea omului din Rai. Chiar dacă acest motiv pare a fi unul prea îndepărtat de realitatea din care facem acum parte, acel hotar impus omului de către Dumnezeu după cădere e încă valabil și își cere drepturile. Fiind atât de greu de dus, după Înviere, acesta a fost recalibrat, schimbat, așa încât s-a transformat în trepte de urcare spre Hristos, trepte pe care oamenii ar trebui să le cunoască pentru a începe să urce pe ele.

Prin urmare, Părintele a vorbit despre responsabilitățile adevărate ale bărbatului, nu pentru a aduce o acuză la adresa acestuia, ci pentru a-i da marea șansă de a conștientiza că în mâinile lui stau toate aspectele legate de familia sa. Mai exact, concluzia destul de copleșitoare la o primă vedere este că, de fapt, ispitele și păcatele bărbatului sunt cele care provoacă probleme și neînțelegeri în casă. Fiind supusă emoțiilor și stărilor momentane, femeia devine de fapt copilul bărbatului și nu invers, cum suntem obișnuiți să credem. Acesta este motivul pentru care el ajunge să poarte vina pentru tot ce se întâmplă în casă, și nu neapărat femeia, care se transformă în funcție de mediu și în funcție de ce îi oferă bărbatul. Tot ceea ce face el la nivel interior, chiar dacă nimeni altcineva nu vede și nu știe, îi vor provoca suferințe prin reacțiile femeii care nici măcar nu e conștientă că ceea ce spune și face e un fel de răspuns la gândurile întinate și tulburi ale bărbatului. Așa cum spune Părintele Arsenie Boca, furtunile interioare ale minții vor produce furtuni exterioare care se vor sparge în capul omului.

În schimb, dacă bărbatul păstrează relația de verticalitate cu Dumnezeu, se va face liniște în casa lui, se va liniști și soția, care va începe să-l respecte și să-l asculte, până la urmă. Ca bărbat, acestuia nu i se permite să aibă îndoieli sau necredință în Dumnezeu; e ca o lege duhovnicească care nu întârzie niciodată să-și arate urmările. Toate lenevirile, învârtoșările și nepăsările interioare peste care bărbatul îngăduie să apună soarele vor aduce multe necazuri. Dacă el lasă ca acestea să treacă de la sine, dacă lasă să apună soarele peste ele, fără a avea vreo contribuție minimală, atunci nu va avea nicio răsplată de la Dumnezeu. Pedepsele vor veni prin femeie și copii, pentru că Dumnezeu lucrează foarte ușor prin ei, datorită răspunsului lor foarte direct la senzații, stări de moment și percepții simple. Femeia observă foarte ușor daca bărbatul e încruntat sau supărat și se tulbură într-un timp foarte scurt. El ar trebui să se întrebe întotdeauna ce fel de gânduri a avut dacă Dumnezeu a îngăduit certuri în casă. Prin urmare, ar trebui să încerce să nu intre în casă cu toată tensiunea acumulată în timpul zilei, ci să caute să se liniștească înainte, ori printr-o rugăciune, ori intrând puțin într-o biserică. Din nou, contrar așteptărilor și obișnuințelor noastre, el nu ar trebui să se aștepte ca femeia sau copiii să-i ofere calmul și relaxarea de care are nevoie. Nu el trebuie să fie ajutat, ci el e cel ce trebuie să ajute pentru că el este singurul responsabil pentru el însuși, și nu femeia.

Mai apoi, Părintele Ciprian i-a îndemnat pe soți să-și iubească soțiile mai mult și să lupte cu duhul plictiselii care apare la un moment dat între ei, deoarece căsnicia lor e ca un altar între cei doi. Tot Părintele a subliniat că nu e nimic mai frumos la un bărbat decât atunci când își asumă greșeala femeii. Chiar dacă ea a greșit, el ar trebui să spună: „Din pricina mea s-a întâmplat”. Dacă și Hristos ne iubea pe când noi încă trăiam în păcate și nepăsare, dacă a murit pe cruce pentru lumea care Îl ura, de fapt, atunci așa trebuie să fie și în căsnicie. În acest sens Hristos este modelul nostru, ca Mire al Bisericii pentru care S-a jertfit. Dar Dumnezeu nu cere lucruri chiar așa de mari de la noi, așa că ar trebui să începem de la a nu mai cere nimic de la celălalt, de la a nu mai aștepta nimic special în afară de normalitate.

Cu cât bărbatul își asumă mai mult, totul devine mai ușor, de fapt. Doar milostivirea, blândețea și înțelegerea sunt cele care pot până la urmă să stingă focul mâniei. Nu se poate stinge mânia tot cu mânie, ceartă și răutate. Dar pentru toate acestea e necesară paza asupra minții, lucru mult mai ușor de înfăptuit pentru bărbat. Abia atunci va da Dumnezeu această milă ca femeia să se liniștească. Dacă bărbatul păstrează această noblețe, femeia îl va iubi necondiționat, pentru că ea iubește cu ușurință. Ea va avea încredere în el și îi va cere sfatul întotdeauna. Părintele a evidențiat cât de milostiv este Dumnezeu prin faptul că îi dă bărbatului șansa să-și răscumpere păcatele tocmai prin omul care îi este cel mai drag și nu printr-un dușman care să-l tortureze. Dacă bărbatul încearcă să privească așa lucrurile, se face pace în casă. Pe de altă parte, dacă încearcă tot timpul să găsească numai contra-argumente, nu va ieși nimic și totul se va transforma într-un coșmar.

Concluzia Părintelui Ciprian a fost că pentru sufletul femeii nu este nicio altă soluție decât Dumnezeu. Nimeni altcineva nu poate să-l descoasă, să-l curățească, să-l îmblânzească în afară de El, iar bărbatului îi este absolut necesar să conștientizeze aceasta. În plus, dacă bărbatul va fi măcar puțin atent cu soția, nefiind zgârcit, lăsând-o să-și cumpere ceva, cumpărându-i flori, scoțând-o la plimbare și lăsând-o să mai schimbe una alta prin casă, toate acestea vor alunga tristețea din casa lor. Bărbatul trebuie să devină după chipul lui Hristos, și nu opusul Lui prin zgârcenie, dacă își dorește armonie în familia sa.

Aceste două întâlniri dedicate familiilor creștine vor continua datorită sfaturilor utile care pot îmbunătății și ușura viața multora. Urmează ca în luna iunie să aibă loc o altă întâlnire la care vor participa atât mamele, cât și tații, pentru a putea discuta împreună aspectele care îi împovărează sau îndepărtează uneori.


'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>