--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul Iunie 2017, nr. 6 (326), an XXVIII (serie nouă)
Filocalia - supliment
--- pagina: 14

Iertarea în căsătorie

de Roxana Dincă

Când iubești, nu mai trăiești tu, ci celălalt trăiește în tine. Căsătoria este atunci când unul dintre soți își ține mâinile scăriță – aidoma jocurilor din copilărie, când ne urcam în copaci –, pentru ca celălalt să poată urca mai lesne către Cer.

Iertarea

Uneori, unul dintre soți e prea îndrăzneț în urcarea sa către Cer, își ia avânt brusc, iar talpa lui apasă greu în mâinile care au primit-o ca într-un culcuș moale. Iertarea în căsătorie are loc atunci când unul dintre ei uită că l-a durut urma tălpii celuilalt în mâna lui și își amintește doar avântul cu care soțul/soția s-a înălțat pentru că mâna lui a fost puternică și nu l-a lăsat să cadă.

În cele ce urmează vom analiza rolul iertării în căsătorie și influența acesteia asupra conflictului marital.

Căsătoria este o încercare perpetuă de împreună-creștere spre veșnicie. Așa cum se întâmplă în orice relație umană, și în căsătorie au loc certuri. Cum spune Apostolul Pavel, [...] numai că unii ca aceștia vor avea suferință în trupul lor (I Corinteni 7: 28), trupul denumind ființa nou formată din soț și soție – soții care nu își mai aparțin fiecare sieși –, ci unul altuia. E ca o ieșire din sine, pentru ca fiecare să se umple de celălalt. Uneori, însă, unul dintre ei se umple atât de mult cu propriul său sine, încât celălalt devine străinul lui și astfel se pregătește jarul pentru un conflict marital. Acesta este momentul când iertarea îi poate spăla pe soți de zgura ranchiunei, a tristeții, ca apoi fiecare să iasă om nou, ca din apa binecuvântată a Botezului.

Rolul iertării în căsătorie

Fructul iertării este dulce și bucuroși vor fi cei care vor ști să-l mănânce cu aleasă cumpătare și cu bună mulțumire. Studiile de specialitate arată că posibilitatea și capacitatea de a căuta și de a dărui iertare este unul dintre factorii principali pentru longevitatea căsătoriei și pentru împlinirea în interiorul acesteia. Alte studii susțin că greșelile nerezolvate pot da naștere unor conflicte în viitor, ceea ce poate determina un ciclu negativ de interacțiuni care caracterizează căsătoriile în care e prezent distresul (stresul provocat de atitudini pesimiste și activități neplăcute, umilitoare și nereușite, având efecte dăunătoare asupra ființei umane). În aceste condiții, iertarea scade furia din timpul și de după conflictul marital.

Una dintre caracteristicile principale ale omului împlinit și împăcat cu sine și cu ceilalți este autenticitatea trăirii lui, adică faptul că el trăiește în acord cu valorile sale și că nu simte nevoia să se prefacă sau să ascundă ceva din ceea ce el este la un anumit moment în timp. În mod similar, iertarea autentică are și ea mai multe caracteristici: este necondiționată, astfel încât este mai mult un dar decât o datorie, fiind oferită indiferent de răspunsul celeilalte persoane; oferă sentimentul de demnitate și e altruistă (ca o împărăteasă a bunei așezări sufletești); vizează starea de bine a celuilalt, a relației, a ambilor soți; oferă darul eliberării emoționale, împăcare și sentimentul de creștere în relație.

Iertarea și rezolvarea conflictelor la persoanele căsătorite

În două studii longitudinale, John Gottman (cercetător de renume în domeniul psihologiei familiei) evidențiază ideea că nu furia din interacțiunile maritale determină divorțul, ci patru procese numite „cei patru călăreți ai apocalipsei”: critica, defensivitatea, disprețul, stonewalling-ul (lipsa exprimării când există emoții negative puternice, starea de împietrire emoțională), la care s-a adăugat ulterior și beligeranța – un comportament provocator, care incită puterea și autoritatea partenerului. În plus, nu doar iertarea, ci rapiditatea iertării este cea care determină calitatea ridicată sau scăzută a interacțiunilor maritale ulterioare.

Lipsa iertării pentru greșelile din trecut determină modul în care soții fac față neînțelegerilor curente și conflictului marital. În cazul în care unul din cei doi soți nu a putut depăși o situație conflictuală și nu a putut ierta în trecut, la orice neînțelegere care urmează, acesta își va aduce aminte foarte repede că nu a existat iertare pentru acea greșeală.

Căsătoria pare a fi de multe ori o călătorie prin cele patru anotimpuri. Așa cum asupra trupurilor noastre vine toamna, apoi iarna, și asupra soților se cerne uneori praf de toamnă și iarnă sufletească. Iertarea este copilul văratic ce își scutură mireasma florilor împăcării și îi învăluie pe soți în parfumul bunei înțelegeri.

Așa cum cel care seamănă grâu va culege spic frumos și auriu, în mod similar și iertarea are mai multe beneficii pe termen lung: îi ajută pe soți să depășească experiențele dureroase trecute, comparativ cu furia; ajută mai mult la împăcarea în relație; scade posibilitatea de manifestare a episoadelor depresive (dacă există în cazul unuia dintre soți); scade anxietatea; descrește conflictul marital (cine iartă beneficiază de mai multe comportamente pozitive în căsătorie); îmbunătățește cognițiile partenerului (în căsătoriile împlinite se fac mai multe atribuiri pozitive); ajută la rezolvarea conflictului în căsătorie, deoarece greșelile nerezolvate pot da naștere unor conflicte în viitor.

Costurile iertării

Deși poate părea paradoxal, cercetările au arătat că iertarea poate avea și anumite costuri. Aceasta poate înlătura motivația de a se schimba din partea celui care a greșit, iar persoanele care iartă des se pot simți frustrate sau trădate.

Chiar dacă anumiți soți pot gusta uneori din amarul acestor consecințe, manifestarea lor la oamenii duhovnicești va fi stinsă cu ploaia dragostei. Iertarea va apărea ca un semn de licărire a bucuriei în ochii sufletului care L-au văzut pe Hristos și ca o muzică fină în urechile celui care se străduiește să-I împlinească poruncile.

Iertarea schimbă gândurile

Iertarea influențează și tipul de atribuiri care se fac în căsătorie legat de comportamentele negative ale partenerului. Astfel, în cazul unui conflict marital, partenerii stabili fac atribuiri blânde, pozitive: „E obosit, stresat în ultimul timp”, pe când cei instabili fac atribuiri ostile, explică multe comportamente prin trăsături interne, stabile și globale ale partenerului: „E centrat pe sine, ceea ce explică și de ce nu îl interesează de mine și nu sună niciodată când întârzie”. În cazul atribuirilor ostile, partenerii încep să se distanțeze unul de celălalt.

Când ierți în căsătorie, nu mai trăiești tu, ci acea ființă nou formată din taină și din duh, acel „noi” trăiește în fiecare dintre soți. Iertarea este atunci când unul dintre soți îi slobozește celuilalt sufletul de apăsarea remușcării – aidoma unei păsări însetate de libertate, care își reia trilul melodios doar atunci când e eliberată de povara captivității – ca fiecare să se odihnească mai mult în „noi”, decât în „eu” sau în „tu”.