'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ''; } ?>

Ideea volumului „Intelectuali îmbisericiți” a Doctorului Mircea Gelu Buta se desprinde de la primele articole, nefiind nevoie să fie citite printre rânduri. Cele 33 de tex­te ţin să transmită direct, fără menajamente, că spiritu­alitatea unei credinţe iconice, oricât de străveche şi de obişnuită din naştere să ţină laolaltă cerul cu pământul, se poate menţine întreagă şi vie - atunci când istoria o încearcă mortal - numai dacă suie muntele şi se face pâ­râu. Autorul ia ca exemplu modul periculos, dar imens profitabil nouă, românilor, în care s-a desfăşurat con­fruntarea ateismului totalitar comunist, cu tradiţia solid aşezată a creştinismului iconic carpatin. Doar încleşta­rea acestui război nevăzut, dindărătul României comu­niste, a putut produce impresionanta pleiadă de intelectuali îmbisericiţi şi sfinţenia ascunsă a Patriarhului Justinian.

O carte - de dorit în biblioteca fiecărui român - a so­sit la „Anastasia” cu titlu cu tot. Am înţeles imediat că distinsul autor ar vrea să-1 păstreze şi pe coperta textu­lui tipărit. Cum numele de intelectual îmbisericit poate surprinde şi chiar irita pe mulţi liber cugetători, ne-am simţit datori să oferim cititorului modul în care credem că trebuie înţeleasă noţiunea, mai exact, calitatea sau categoria acestei tipologii intelectuale. Care va să zică, în ce ar consta deosebirea dintre „intelectualul intelectu­al”, în înţelesul obişnuit al titulaturii, şi intelectualul îm­bisericit al Doctorului Buta! Să fie faptul că intelectualul distinsului Doctor calcă măcar uneori pragul Bisericii, în vreme ce intelectul primului poate foarte bine face abstracţie de Ea şi de Tainele Ei? Sau să fie, în cazul celui îmbisericit, faptul că-şi potriveşte intelectul şi valorile acestuia în deplin acord cu valorile pravilei bisericeşti, iar în cazul celui neîmbisericit, faptul că aceeaşi pravi­lă reprezintă pentru el o simplă chestiune „popească”, fără obiect şi fără adecvare la adevăratul statut al inte­lectualului şi al intelectului, în general! Să observăm că, peste tot, intelectualul îmbisericit este văzut de libera cu­getare ca o specie de intelect lipsită de autonomie, tri­butară unei instanţe ecleziale care, în numele Crezului Bisericii, îşi îngăduie să răpească intelectului libertatea şi originalitatea specifice crezului său liber cugetător!

Binecunoscuta personalitate a lui Mircea Gelu Buta - M.G.B. pentru intimi - doctor rar, având la purtător şi serioase studii teologice, nu tratează categoria inte­lectului în acelaşi fel în care este văzută în destule me­dii intelectuale - ca o continuă şi obsesivă veghe de a nu i se întina intelectului puritatea exprimării şi specifi­cul procedurilor care-l definesc - ci ca o putere dăruită omului de Făcătorul Lumii, menită să-i asigure intelec­tului, persoanei intelectualului, atât suişul din „slavă-n slavă”, cât şi coborârea filocalică în inimă, care face po­sibilă taina simţirii înţelegătoare.

Intelectualii îmbisericiţi care-i convin autorului şi pe care-i adună ingenios selecţia acestei cărţi, ar putea fi so­cotiţi ca făcând cu toţii parte din aleasa tagmă a intelec­tualilor iconici, a acelei specii de intelectuali formataţi deopotrivă ca doctori de suflete şi ca doctori de trup, cu alte cuvinte cu preocupări şi competenţe deopotrivă pământeşti şi cereşti. Şi atunci, ce anume ar defini un intelect, ca fiind un intelect iconic sau, mai direct, prin ce se remarcă iconicitatea unui intelectual îmbisericit? Răspunsul vine de la sine: intelectualul îmbisericit stă non stop în iconare, continuu, zi şi noapte! Ce înseam­nă, pentru un intelect sau pentru un intelectual îmbisericit, a sta în iconare? În primul rând, ca această stranie exigenţă să existe ca o a doua natură a actului intelec­tual. Dacă într-o icoană, pământescul este ce se vede, mai pe scurt, cesevedele, iar înţelesul cesevedelui se află, nici mai mult, nici mai puţin, mai presus de ceruri, adică deasupra cerurilor create, atunci a sta în iconare înseamnă a raporta permanent tot ce se vede / tot pă­mântescul, la înţelesul care-i corespunde mai presus de ceruri. A sta în iconare mai semnifică faptul ca orice faci - până la cele mai obişnuite şi mai nesemnificative faceri ale zilei - să fie toate iconice, adică să capete nu oricare trup văzut, oricât ar fi acesta de util sau de sublim es­tetic, ci pe cel perfect corespondent înţelesului său mai presus de ceruri.

Hristos întrupat este Modelul statului nostru în ico­nare. De la El înveţi să priveşti iconic, să recunoşti pre­tutindeni osatura iconică a lumii, modelul iconic de care ascultă şi prin care a luat fiinţă toată făptura văzută şi nevăzută a lumii. În fine, a sta în iconare înseamnă să te plasezi iconic, adică să cauţi zilnic, dacă se poate, să stai în acel pliu misterios al lumii, unde creatul comunică cu necreatul.