--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul Mai 2013, nr. 5 (277), an XXIV (serie nouă)
In memoriam
--- pagina: 8

Părintele Florea Mureşan (1907-1961) din amintiri

de Pr. Simion Cristea

Un gong pentru un popas sacru închinat Părintelui Florea Mureşan, la cei peste cincizeci de ani de la mucenicia lui. Generos, pridvorul amintirilor ne aşteaptă întâlnirea cu chipul lui viu, neuitat, articulat în istorie. Deschizând sipetul amintirilor, ele ni s-au îmbiat în frăgezimea lor neofilită. Cădelniţa amintirilor presupune foc proaspăt. E destul să pomenim numele Părintelui Florea Mureşan şi crângul amintirilor murmură.

Părintele Florea Mureşan s-a născut în 8 iulie 1907, în satul Ciubanca, judeţul Cluj, din părinţi cu tragere de inimă pentru biserică. La sat Dumnezeu este mai mare şi mai sfânt, iar clopotul bisericii are audienţă absolută.

După şcoala din sat, la insistenţele învăţătorului Augustin Mircea, părinţii săi, Gheorghe şi Maria, cu toate greutăţile lor, împreună cu cei trei fraţi, i-au deschis porţile spre şcolile înalte. Studiile secundare le-a urmat la Dej şi Cluj, iar cele universitare la Cluj, Cernăuţi, Strasbourg, Berlin şi doctoratul la Bucureşti (1948), cu subiectul „Cazania lui Varlaam”. Mai pregătiseră o teză de doctorat întitulată „Responsabilitatea morală”, ce nu a fost susţinută. Pe parcursul studiilor a obţinut numai rezultate optime. Şi a rămas în compania cărţii toată viaţa, sorbind în lumina blândă toate revelaţiile ei.

Prin căsătoria cu domnişoara Eugenia Avram, învăţătoare emerită, care a devenit şi un mare om de cultură, s-a format o fericită familie intelectuală. Au avut doi copii, Delia şi Andrei-Porfir. Delia mai este în viaţă. Dacă doamna Eugenia era fină, delicată, graţioasă, statura Părintelui arăta falnic, robustă, ca ieşită din atelierele lui Brâncuşi, parcă anume pregătită pentru un destin vitreg.

Hirotonit de episcopul Nicolae Ivan (1932), a început activitatea la parohia Râşca de Sus, judeţul Cluj. A continuat apoi să fie catehet la şcolile primare din Cluj, profesor de educaţie religios-morală la Cursul profesional de ucenici din Cluj, preot la Catedrala din Cluj şi profesor la Academia Teologică, paroh al Bisericii din Deal şi protopop al Clujului, activ peste tot cu un devotament apostolic. Ca profesor a fost stimat de colegi şi adorat de studenţi.

A avut şi darul condeiului, publicând articole, studii şi cărţi, colaborând la revistele „Renaşterea”, „Viaţa Ilustrată”, „Tribuna Ardealului”, fiind şi redactor cultural. Dintre cărţi amintim „Biserica din Deal...”, Cluj, 1942; ERAN, Cluj, 1944 (Teza de doctorat); „Colecţiile Vieţii”, Cluj, 1945. Multe organisme culturale au beneficiat de colaborarea lui, el fiind şi membru în Uniunea Scriitorilor.

El a avut un mare rol în susţinerea Cenaclului literar al lui Victor Papilian, pe care l-a găzduit chiar în casa lui, unde se întâlnea lume aleasă din Cluj, precum: Lucian Blaga, Valeriu Anania, Ion Luca, Zorica Laţcu, Ionel Bolboacă, Valentin Raus şi alţii. Casa parohială din strada Bisericii Ortodoxe nr. 10 a devenit un însemnat focar al culturii clujene.

Părintele Florea Mureşan a îndurat şi ani grei de detenţie. În 1952 este arestat împreună cu soţia, fiind supuşi umilinţelor de la Canal. În numele eliberării a promis lui Dumnezeu ridicarea unei mănăstiri, ceea ce s-a şi întâmplat. După un an este eliberat, dar înteţindu-se norii grei pe cerul lui, pentru salvarea copiilor, în acord cu soţia, s-au despărţit. Silit să părăsească Clujul, primeşte bucuros parohia Suciu de Sus de lângă Tg. Lăpuş, unde va construi schitul promis, în cătunul Breaza, în decursul unui an (1957).

Anii colectivizării au pus multă lume după gratii. Acolo va ajunge pentru a doua oară, în 1958 şi Părintele Florea Mureşan, umilit, batjocorit şi judecat la Satu-Mare la 25 de ani muncă silnică. Spionajul, subminarea autorităţii de stat şi sabotarea colectivizării au fost acuzele cele mai grele care i s-au adus. Acesta a fost al doilea calvar, care s-a sfârşit la Aiud, în 4 ianuarie 1961, la numai 54 de ani. Trupul lui, îmbrăţişat cu ale martirilor de la Aiud se odihneşte în groapa comună. Nicăieri nu-i frăţietatea mai deplină ca acolo unde îşi ţin de cald unul lângă altul. De aglomeraţia de acolo nimeni nu se plânge. Un crez comun, o groapă comună... sfinţenie peste tot. Moaştele nu i-au fost identificate încă. Iată câteva tablouri din viaţa sa:

Înstelată în har, Liturghia Părintelui Florea transmitea fiorul absolutului, iar borangicul predicii, cu verbul cald, convingător, savuros, prinzând spontane sufragii, înconjura amvonul de mulţime. În viaţa liturgică ţinea pasul cu heruvimii Marelui Vohod, ca un ascet athonit.

După prima detenţie (1953) Părintele Florea a fost silit să părăsească Clujul. Oferindu-i-se parohia Suciu de Sus, bucuros a primit-o. Vrăjit de ozonul şi pitorescul vieţii rurale, ca şi de sufletul generos al sătenilor, nu s-ar mai fi despărţit de viaţa molcomă a satului. Legământul divin de a întemeia o mănăstire, luat cu ani în urmă, la Canal, s-a trezit în mintea lui. Nutrea demult idealul ascetic al retragerii din lume. Se ivise acum şi momentul. Mănăstirile sfinţesc peisajul de basm al României. A fixat şi locul, aproape, la Breaza, şi într-un an a fost gata. Acolo a petrecut slăvite ceasuri de rugăciune, de pace şi de vis. Armoniile sacre de la Breaza şi „clipa albastră” a lui Chopin îi topiseră nostalgiile spaţiului. Cât s-a bucurat el pe cărările blânde de la Breaza în dinamica păşunilor cu albine şi fluturi şi de imnul vieţii intonat pe ramuri verzi!

La arestarea din 1958, când Părintele Florea a fost umilit şi batjocorit la Târgu Lăpuş şi Baia Mare, din lumea care îl însoţea s-a ridicat în apărarea lui mâna unui „arhanghel”, iar buzele lui erau elocvente ca rimele unui refren. Cine era? Curajosul Gavril Burzo din Suciu de Sus, colegul nostru de la Seminarul din Cluj şi devotatul ucenic al Părintelui. Gestul său a uimit lumea, dar nici odiseea lui n-a întârziat. După detenţie, cum trecuseră proba focului, a îmbrăcat sfânta haină monahală. Astăzi îşi trăieşte asceza la Breaza, ca arhimandrit. La rugăciune ni se pare uneori că în loc de mâini fâlfâim aripi.

La procesul preoţilor profesori Galaction-Liviu Muntenu şi Ioan Bunea, Părintele Florea Mureşan, chemat ca martor, a impresionat instanţa prin depoziţia sa, vorbind pe tonul unui sfânt. Socotim că atunci a primit cel mai înalt certificat de conştiinţă. Graniţele dintre oameni atârnă de inima lor. Gestul acesta i-a sporit aureola în sufletul cunoscuţilor şi luminoasă pildă a lăsat prin vremi.

Părintele Florea Mureşan a fost un altruist până la sacrificiu, asumându-şi cele mai mari riscuri în acţiunile întreprinse pentru salvarea multor evrei de la exterminarea din lagărele naziste.

Pentru timpul din anii de detenţie a folosit expediente sacre: ziua aripile rugăciunii şi ale psalmilor, iar în întunericul tainic al nopţilor, ca sihaştrii athoniţi, smerenia mătăniilor, câte „aţe” încăpeau pe firul nopţii, toate îl legau cu Cerul (grupele de câte 100 de mătănii, se numesc la Athos aţe).

Despre Părintele Florea Mureşan au scris multe condeie, noi îl amintim pe părintele conferenţiar dr. Dorel Man, care s-a ocupat de viaţa şi opera sa cu multă perspicacitate. În centrul atenţiei l-au avut şi doi aleşi ierarhi, care l-au cunoscut temeinic, precum: mitropolitul Bartolomeu Anania, care îl definea ca „om aşezat, blajin, harnic, foarte iscusit şi cult...”, şi înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Justinian al Maramureşului şi Sătmarului, care îl defineşte: „Cărturar de seamă, patriot desăvârşit, intelectual de prima mână..., prieten cu Blaga, iubitor de viaţă duhovnicească şi pregătit să îmbrace haina călugărească, preotul Florea Mureşan este unul din miile de martiri pe care i-a dat Biserica Ortodoxă”. Având parte de traiectul prin răscrucea vânturilor vitrege sub aripa divină a harului, cu „eucalipţii” neatinşi, îi întrezărim rourarea CANONIZĂRII.

Să-l odihnească Dumnezeu unde străluceşte lumina Feţei Sale!