--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul Iulie 2017, nr. 7 (327), an XXVIII (serie nouă)
Filocalia - supliment
--- pagina: 14

Inteligența umană între învățarea tradițională și cea digitalizată

de Claudia Chiorean

Experiența umană și studiile științifice susțin că învățarea scrierii și citirii realizate în mod tradițional conduc la dezvoltarea anumitor conexiuni neuronale, adică la dezvoltarea operațiilor gândirii logice – descompunerea conceptului, analiza comparativă, sinteza, generalizarea și abstractizarea. Fără una dintre aceste operații, nu se mai poate ajunge la abstractizare în mod corect, și astfel apar erorile de gândire. Pe de altă parte, instruirea digitalizată dezvoltă alte abilități în detrimentul celor dobândite de generațiile anterioare. Dacă învățarea tradițională stimula gândirea profundă, analitică și critică, digitalizarea oferă posibilitatea informării rapide, fără efortul personal de sinteză, fără răgazul unei analize profunde. Digitalizarea satisface din plin comoditatea gândirii, selectivitatea, oferă disparitatea informației, globalitatea ei și imensul volum de date pe care sistemul de receptare uman nu reușește să-l proceseze concomitent.

Cu mulți ani în urmă, când un copil se adâncea în studiu, cei din jur se trezeau îngrijorați să-i atragă atenția că ar putea să orbească, „să i se strice capul”, să înnebunească. Sunt memorabile figurile romantice ale tinerilor palizi, supți de seva vieții și a sănătății, care învață neîntrerupt și care scriu și rescriu cu penițele deja tocite la lumini clar-obscure. Astăzi, zâmbim când ne gândim la îngrijorarea rareori motivată. Da, au existat unele exagerări, care au dus uneori la rezultate nedorite, dar asta se întâmpla cu mult timp în urmă.

Astăzi, părinții au aceeași grijă: să nu pățească nimic rău copiii lor. Diferența e că, de data aceasta, nu cartea și penița sunt pricina îngrijorărilor legate de posibilele probleme de sănătate mintală, ci foarte atractiva tehnologie digitală, care a produs inevitabil (și poate chiar ireversibil) trecerea de la învățarea tradițională la cea digitalizată, de la scrisul cu pixul la scrisul la calculator. În prezent, copiii nu se mai folosesc de mediul digital doar pentru jocuri și navigare virtuală, ci și pentru studiul lor în toate etapele sale, de la clasele primare până la anii de facultate. Deși roadele acestei tranziții au părut, inițial, de mare utilitate, tot mai mulți părinți observă multiple schimbări negative în rândul copiilor lor. Deficiențele de atenție și concentrare, slăbirea capacităților mintale, a puterii de judecată și a motivației au început să tragă mari semnale de alarmă. Astfel, mulți se întreabă: „Cât de îndreptățiți suntem să ne îngrijorăm și să limităm timpul expunerii propriilor noștri copii la sursele digitale, fie ele chiar și pentru pregătirea școlară?”.

Efectele digitalizării asupra funcționării creierului

Răspunsurile pot veni din mai multe surse, dar niște studii recente din domeniul neuroștiințelor arată că o serie de afirmații demonstrate științific încep să se coreleze. Legătura dintre funcționarea neuronală a creierului și fenomenul digitalizării e unul dintre aspectele problematice care se află de ani buni în atenția cercetătorilor din lumea occidentală. În anii 2000, cercetătorii Jean-Luc Velay (cercetător la Laboratorul de Neuroștiințe Cognitive de la Marseille) şi Marieke Longcamp (conferențiar) descopereau un efect surprinzător al digitalizării asupra funcționării creierului. Pentru a înțelege fenomenul la care se referă, aceștia au prezentat reacțiile unei persoane complet imobilizate în timp ce privește o literă de tipar, pe care a învățat să o scrie de mână. Chiar dacă mâinile nu puteau fi mișcate, în momentul privirii, zonele funcţiilor motrice (ce țin de mișcare) ale creierului s-au activat, ceea ce demonstrează existența unei legături între imaginea citită şi mişcarea pe care o persoană o face cu mâna pentru a scrie această imagine.

Cei doi cercetători şi-au exemplificat materialele analizând rezultatele a două grupe de copii: una în care aceștia deprinseseră scrisul doar pe tabletă, iar cealaltă în care învăţaseră să scrie utilizând metoda tradiţională. La final, oamenii de ştiinţă le-au arătat copiilor literele din nou și i-au întrebat dacă erau aceleaşi cu cele pe care tocmai le scriseseră. Rezultatele grupei formate din copiii ce scriseseră de mână au fost net superioare. Explicația constă în simplul fapt că activarea memoriei motrice duce la recunoaşterea mentală a literelor, lucru pe care digitalizarea, scrisul la calculator, nu reușește să-l facă la fel de bine și de repede. O consecință derivată din această corelație este și aceasta: noi, cei care am învățat scrisul și cititul pe caiet, cu pixul sau stiloul, suntem personajele care greșim cel mai frecvent în momentul în care trebuie să redactăm ceva pe suport electronic sau când tastăm la calculator. Avantajul nostru se manifestă atunci când avem de interpretat ceea ce vedem sau scriem într-o manieră nouă, critică, argumentativă.

Aceste rezultate obținute în urma studierii efectelor de multe ori negative, pe care alfabetizarea digitalizată le poate avea asupra IQ-ului, au mai fost corelate și cu studii din alte categorii ale cercetării umane, precum: educație, dezvoltare neuronală umană, inteligență generală și specifică. „IQ-ul” sau „coeficientul de inteligență” – acronimul expresiei intelligence quotient – reprezintă un concept și un scor derivat din diferite teste standardizate prin care se încearcă măsurarea inteligenței. Totuși, pentru a înțelege ce presupune măsurarea inteligenței, e important să știm că prin „inteligență” oamenii de știință se referă la aptitudinea generală a individului de a-și adapta conștient gândirea unor cerințe noi, la capacitatea spirituală de adaptare generală la noile cerințe și condiții ale vieții.

Din această perspectivă, în anii industrializării accentuate, testele au arătat că nivelul IQ-ului la adolescenții de 18 ani a crescut din anii 1930 până în anii 1990 cu 13.8 puncte. Acest fenomen, care susține tendința de creștere a IQ-ului și evoluția minții umane de la o etapă istorică la alta, este cunoscut în literatura de specialitate drept fenomenul Flynn – de la numele Profesorului James Flynn de la Universitatea din Otago, Noua Zeelandă, care a realizat aceste studii în 1984. Pe de altă parte, începând cu anii 1990, studiile au arătat că nivelul IQ-ului la aceeași categorie de vârstă, cea de 18 ani, a scăzut. Una dintre explicații are în centru progresul pe care omul l-a promovat în mod consecvent de-a lungul evoluției umane. Fie că vorbim despre progres la nivel tehnic, fie că ne referim la cel cultural, social sau civic etc., ființa umană a încercat să găsească în mod constant resurse noi, utile, facile pentru a obține un raport de beneficii maxime și efort minim. Acest lucru explică tendința actuală de substituție a elementelor specific umane de către gadgeturi, softuri și instrumente sau spații create în digital, care vor duce treptat la scăderea IQ-ului. Această tendință de scădere, descoperită de Richard Lynn și recunoscută chiar și de James Flynn, se numește fenomenul non-Flynn.

Pot fi mijloacele tehnice inovatoare utilizate eficient?

Între fenomenul Flynn și opusul său, non-Flynn, educația și metodele de învățare ocupă un rol important. Rezultatele unor studii realizate cu scopul de a sublinia creșterea sau descreșterea IQ-ului sunt controversate, având în vedere dificultatea de a obține rezultate valide și fidele. Cu toate acestea, educația în scopul utilizării eficiente a mijloacelor tehnice inovatoare poate constitui soluția pentru dezvoltarea continuă a IQ-ului, alături de stimularea interesului, menținerea motivației, lărgirea orizontului informațional etc., pe care noua tehnologie le implică.

Marele semn de întrebare se referă, totuși, la tipul de adaptabilitate neuronală pe care creierul uman o va dobândi în contextul digital actual. Alte întrebări care denotă direcția greșită în care lucrurile par să meargă sunt: „Noile conexiuni neuronale vor crește capacitatea de a gândi critic sau o vor scădea?”, „Din moment ce operațiile gândirii sunt simplificate substanțial prin accelerarea proceselor și prin căile scurte de receptare a informației, cum se va dezvolta totuși gândirea critică a individului digitalizat, obișnuit să primească informația predefinită, instant, fără efort neuronal propriu?”, „Copiii digitalizați – generația 2.0, generația Web – vor gândi în tiparele oferite de mediul online?”, „Ce se va întâmpla cu ei dacă vor fi deconectați de la această sursă de informații? Vor putea răspunde adaptativ la mediul propus? Vor putea rezolva cu succes noile provocări pe care lipsa spațiului online le presupune?” sau „În lipsa soluțiilor oferite de calculator, vor îmbrățișa orice variantă propusă din mediul exterior, fără a avea capacitatea de analiză critică, personală, profundă?”.

Ceea ce Marshall McLuhan anticipa odată cu dezvoltarea tehnologiilor prin sintagma satul global pare să se realizeze și în sensul nivelării registrului reacțiilor, la nivelul varietății și complexității lor, la nivelul gândirii. Întreaga lume devine un sat global, în care unitatea de gândire, de acțiune și de credințe, valori, norme va constitui premisa fundamentală.

Într-o notă exagerată, inspirată din teoria conspirației, s-ar putea formula întrebări precum: „Este cineva interesat ca adolescenții, viitorii maturi productivi, să nu poată gândi la fel de bine și de profund pe măsura evenimentelor pe care le trăiesc?”, „Nu au fost anticipate aceste tipuri de consecințe?”, „Care vor fi soluțiile pentru prevenirea sau atenuarea fenomenului?” sau „Este sistemul de învățământ și educație o soluție?”. Acestea sunt doar câteva întrebări la care oamenii de știință actuali, specialiști în Psihologie Umană, în Neuroștiințe sau în Digitalizare, ar fi bine să obțină răspunsuri cât mai convingătoare și argumentate. Viitorul nostru, ca omenire, depinde de modul cum ne educăm copiii, de doza de digitalizare pe care le-o administrăm zilnic.

Studiile longitudinale realizate asupra grupelor de copii care astăzi învață să scrie doar pe tablete ar putea oferi, în perspectivă, multe răspunsuri cu privire la efectele digitalizării asupra IQ-ului tinerilor într-un context educațional formal și non-formal. Spaima de utilizare a calculatorului ar putea dispărea dacă s-ar cunoaște modalitățile optime – pentru creierul uman – de utilizare a acestor noi mijloace de comunicare deosebit de atractive.

Dincolo de toate acestea, frumusețea vieții reale, acum și aici, respirată clipă de clipă, îmbrățișată privire cu privire, nu va putea fi niciodată concurată de oricare dintre lumile virtuale. Răcoarea unei brize alunecând pe față, mângâierea unei raze mijite în zori, aroma unei cafele fierbând la ibric sau gustul unei înghețate reci în vară nu pot fi substituite de nici cele mai subtile și mai prietenoase produse digitale imaginate vreodată până astăzi.

Bibliografie:

Flynn, James R. (2009), What Is Intelligence: Beyond the Flynn Effect (expanded paperback Ed.), Cambridge: Cambridge University Press, ISBN 978-0-521-74147-7. Lay summary (18 July 2010);

Flynn, James R. (2012), Are We Getting Smarter? Rising IQ in the Twenty-First Century, Cambridge: Cambridge University Press, ISBN 978-1-107-60917-4. Lay summary (16 May 2013);

Greenfield S. (2015), Mind change: How digital technologies are leaving their mark on our brains. Random House;

Longcamp, Marieke, Marie-Thérèse Zerbato-Poudou, and Jean-Luc Velay (2005), “The Influence of Writing Practice on Letter Recognition in Preschool Children: A Comparison between Handwriting and Typing”, Acta psihologica.

Sprenger, Marilee (2010), Brain-Based Teaching in the Digital Age, ERIC. ISBN: ISBN-978-1-4166-0918-6;

Strangelove, M. (2015), The empire of mind: Digital piracy and the anti-capitalist movement,University of Toronto Press;

Trimble, Abby J. (2011), “Exploring the Flynn Effect: A Comprehensive Review of the Causal Debate”, CMC Senior Theses, Paper 270;

www.revistasinteza.ro/impactul-tehnologiei-asupra-dezvoltarii/.