--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul Decembrie 2017, nr. 12 (332), an XXVIII (serie nouă)
Personalităţi duhovniceşti contemporane
--- pagina: 5

Don Giovanni Bosco – părintele și învățătorul tinerilor

de Ierom. Dr. Benedict Vesa

Sensibilitatea spirituală era una dintre însușirile fundamentale ale lui Giovanni Bosco, personalitate duhovnicească marcantă a orașului Torino secolului al XIX-lea. Preot și dascăl, cu o harismă și slujire specială, se remarcă prin lucrarea catehetică și socială îndreptată către tineri, pentru care își dedică întreaga existență. Obișnuia să spună „este îndeajuns să fiți tineri pentru ca eu să vă iubesc”. Apropierea de tineri venea din însăși atitudinea Domnului față de aceștia, dublată de caracterul paradigmatic atitudinal pe care îl reprezintă imaginea copilului în fața lui Hristos – curat, liber, simplu, cu un echilibru între rațiune și simțire, fără temeri prea mari, fără subordonări sistemice.

Hristos Însuși este identificat de Don Bosco în interiorul acestei paradigme. Redau un scurt fragment din gândirea și simțirea sa: „Priviți mereu cum se comporta Iisus cu apostolii Săi, cărora le suporta ignoranța și grosolănia, ba chiar și puțina credință. De asemenea, și pe păcătoși îi trata cu bunătate și familiaritate încât unora le trezea mirarea, iar la altora scandalul, dar, la cei mai mulți, speranța că vor obține iertare de la Dumnezeu. De aceea ne-a poruncit dă fim blânzi și smeriți cu inima… Să nu fie agitație în sufletul vostru, să nu fie dispreț în ochii voștri, să nu fie insulte în cuvintele voastre, ci să aveți milă pentru prezent și speranță pentru viitor”[1].

Giovanni Bosco se naște în ziua de 16 august 1815, în apropiere de Torino, într-o mică așezare numită Becchi, aparținătoare comunei Castelnuovo, provincia Asti, într-o familie simplă. Se bucură de ocrotirea căminului familial pentru o foarte scurtă perioadă de timp, căci, la doar doi ani, rămâne orfan de tată. La această situație se adaugă starea de precaritate materială a regiunii, cauzată fie de războaiele napoleonice, fie de calamitățile naturale. În toate aceste condiții mama sa dă dovadă de o profundă așezare sufletească creștină, exemplu care îi va rămâne permanent în inima sa pe tot parcursul vieții. Studiile primare și le face în localitatea natală.

Vocația sa de misionar în mijlocul tinerilor este devreme simțită într-un vis, care îi va deveni punct de reper. Înțelege urâțenia păcatului și importanța evitării acestuia încă de la vârsta tinereții. De aici începe lucrarea sa misionară amestecată sau identificată chiar cu propria viață. „Se va face tuturor toate” pentru ca să îi câștige pe toți – devine acrobat, cântăreț, clovn chiar, din dorința de a-i atrage pe cei de o vârstă cu el și a-i ajuta să se ferească de păcat.

Urmează studii sporadice private, cu don Lacqua și don Calosso, între anii 1924-1929. Între anii 1931-1935 își continuă studiile la Școala publică din Chieri. De acum, mijlocul prin care se putea apropia de tineri și dedica deplin era preoția. Astfel, pe când împlinește vârsta de 20 ani, este admis la seminarul din localitate. Va fi hirotonit preot în ziua de 5 iunie 1841, pe când avea 26 ani. Darul pe care îl cere de la Dumnezeu cu acest prilej este „eficacitatea cuvântului” în misiunea pe care și-o dorea către inimile tinerilor din Torino. După o perioadă de studiu în domeniul moralei și pastoralei, își începe apostolatul misionar, împreună cu Bartolomeo Garrelli, cu un catehism și un oratoriu. Proiectul se construiește în jurul unor întâlniri de seară la care participă chiar de la început peste 300 de tineri. Orașul Torino, pentru dezvoltarea sa industrială, era un punct de atracție pentru mulți tineri din diverse categorii sociale, în căutarea unui loc de muncă. Pentru tinerii ce proveneau din situații sociale, financiare sau culturale defavorizate, Don Bosco organizează întâlniri duminicale, fie în biserică, fie pe câmp, cu dorința de a-i educa, atât din punct de vedere religios, cât și profan. Primul oratoriu stabil a fost cel din cartierul periferic Valdocco, inaugurat pe 12 aprilie 1846. Un an mai târziu îl deschide pe cel de-al doilea, de data aceasta în cartierul Porta Nuova. Pentru proiectul său curajos, mulți îl consideră drept un entuziast idealist.

Proiectele continuă, astfel că, în 1853, Don Bosco deschide școli profesionale, fondează prima fanfară, și tipărește revista „Lecturile catolice”. Pentru tinerii fără o orientare în viață, fondează Oratoriul Sfântul Francisc de Sales, încercând să le ofere aici posibilitatea de a avea o familie, de a învăța o meserie și de a deprinde o viață religioasă. În acest cadru fondează Congregația Saleziană, formată din preoți și slujitori, care îi și vor continua opera. Aceasta va fi recunoscută de către Vatican în 1864. Din această primă recunoaștere se nasc alte numeroase congregații și asociații de slujire socială – „Asociația Cooperatorilor Salezieni”, „Societatea Fiicelor Mariei, ajutorul creștinilor”, „Asociația foștilor elevi ai Oratoriului Salezian”, „Asociația Ex-elevilor lui Don Bosco”.

După anul 1874, lucrarea misionară a lui Don Bosco depășește granițele țării în Europa, Africa, America Latină. În ziua de 7 decembrie 1884, va fi hirotonit primul episcop dintre călugării salezieni, interpretând acest moment drept o confirmare a întregii sale misiuni la nivel ecleziastic.

La vârsta de 73 de ani trece la cele veșnice, în ziua de 31 ianuarie 1888 cu gândul la tineri: „Să le spuneți tuturor că îi aștept în rai”. În acest moment lucrarea sa număra 773 de călugări salezieni și 393 de fiice ale Mariei Ajutătoare. Va fi proclamat de către Biserica Apuseană fericit pe 2 iunie 1929, iar pe 1 aprilie 1934 trecut în rândul sfinților.

Nici activitatea editorială nu este de neglijat. Toate scrierile sale au fost adunate într-o colecție de 38 de volume, cuprinzând un număr de 216 scrieri, toate dedicate cu precădere lucrării misionare, în special, a tinerilor.

Opera sa a fost continuată în întreaga lume, în slujba tinerilor săraci și suferinzi, prin întemeierea de școlii, institute tehnice și profesionale, spitale, oratorii, parohii și diverse alte centre.

Don Bosco a rămas foarte cunoscut în spațiul educației prin „metodologia” sa pedagogică numită „sistemul preventiv”[2], care prevede, mai înainte de îndreptare, corecție și consiliere post-factum, prevenirea situațiilor negative, printr-o educație responsabilă, serioasă și ancorată religios. El însuși traducea această „metodologie” prin practicarea dragostei creștine, participarea la viața Bisericii, mai ales Spovedania și Împărtășania, la care se adaugă încrederea în formatori. Din perspectivă psiho-pedagogică, propunerea sa educațională anticipa o viziune pozitivă care se va dezvolta mult mai târziu – prevenirea manifestărilor reprobabile prin propuneri pozitive inteligente, care să anticipe necesitățile tinerilor, astfel încât să se evite apariția unei vieți dezordonate din punct de vedere moral, și care să compromită dezvoltarea psiho-socială și religioasă. În sinteză acest sistem prevedea: acceptarea tinerilor așa cum sunt, ca punct de plecare; încrederea că în orice tânăr există potențial care trebuie descoperit și pus în lucrare; crearea unui spațiu al relațiilor personale, pline de bucurie și încredere reciprocă; participare la acțiuni specifice tinerilor; interesul pentru mentalitățile și problemele lor, mereu în schimbare; crearea de experiențe pozitive; atenție față de tinerii marginalizați; accentul pe acțiunile în care tinerii sunt protagoniști și altele.

Giovanni Bosco a fost și rămâne un geniu al educației: „Se estimează că a educat în oratoriile sale nu mai puțin de o sută de mii de tineri abandonați, inventând pentru ei primele școli de muncă, semnând el însuși primele contracte de ucenicie; primele școli serale și duminicale; primele societăți de ajutor reciproc pentru muncitori, prima bibliotecă pentru tineretul italian, îngrijindu-se el însuși de publicarea a 204 volume mici”[3].

Educația tinerilor rămâne și astăzi o prioritate pentru Biserică. Primatul pus pe prevenție, alături de aspectul curativ, îl face pe Don Bosco și metodologia sa actual(ă) și, în același timp, sursă și resursă de inspirație în misiunea cu tinerii. Tinerii sunt și ei în Biserică și ai Bisericii. De modul în care ei se simt, înăuntru sau în afară, depinde viitorul Bisericii, dar și al lumii, în general. Aș sintetiza, în cele din urmă, viziunea sa, în două scurte îndemnuri adresate lor, tinerilor: „Fiți mereu veseli, fără să faceți păcate!” și „Fiecare să știe să scoată un profit spiritual din orice lucru!



[1] Scrisorile Sfântului Ioan Bosco, preot, Torino 1959, 4, pp. 201-203.

[2] „Giovanni Bosco”, în Breve storia della spiritualità cristiana, Milano, Ancora 2003, pp. 395-396.

[3] Santi nella Misericordia, Milano, Edizioni San Paolo, 2015, pp. 63-64.