--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul Mai 2013, nr. 5 (277), an XXIV (serie nouă)
Filocalia - supliment
--- pagina: 13

Mulţumirile
Editorial
de Gabriela Bulgaru

Părintele Rafail Noica ne îndemna să-L chemăm pe Dumnezeu, să numim numele Domnului sub orice formă, în orice condiţii. Dacă alerg să prind troleul: „Doamne, dă să-l prind”. Şi dacă l-am prins: „Mulţam, Doamne, că l-am prins!”. Iar dacă nu l-am prins: „Mulţam, Doamne, că oricum se retrăgea la garaj.” Acuma, unii aleargă mai iute, alţii mai încet, fiecare după puteri.

Zilele trecute am văzut însă oameni parcă scoşi din pateric. Am văzut tineri cu deficienţe locomotorii sau de vedere care au avut tăria extraordinară de a parcurge 17 km pe jos de la Iclod la Nicula, într-o singură zi, din dragoste. Din dragoste pentru Maica Domnului şi din dragoste pentru prietenii lor suferinzi de boli mai mult sau mai puţin tratabile, autoimune, metastazice. Personal, nu ţin minte să fi mers mai mult de două staţii pe jos în ultimul an. Unii însă dau dovadă de o voinţă care aleargă zilnic kilometri întregi până la întâlnirea cu aproapele. Alţii ocrotesc prieteníi de zeci de ani, care aleargă tot mai mult, tot înainte. Cu ce combustibil?

Cu ce iubire de oameni a scos Dumnezeu primăvara din vistierii? Că aşa prinşi am fost de iarnă încât un copil mai zglobiu, cocoţat într-un pui de corcoduş înflorit pe de-a-ntregul, scuturându-l, n-a putut decât să strige: „Ninge!”. Şi după el, o ploaie de flori. Cred că Dumnezeu iubeşte poezia, prietenia, mersul pe jos şi pomii înfloriţi. La întâlnirea de 20 de ani a înaintaşilor ascorişti, studenţii de atunci şi oamenii rânduiţi de acum, prietenia a fost la ea acasă, voioasă, matură, poetică. Fragmente de trecut în imagini, experienţe copioase, puncte hazlii şi amintiri revelatorii au eşafodat o prietenie unică, pe care orice om o râvneşte indiferent de generaţie. Serile următoare, dedicate poeziei, n-au făcut decât să întărească sentimentul că Dumnezeu pune în inimi puteri nebănuite de creştere şi de expresie a dragostei faţă de aproapele şi faţă de El Însuşi. Numai de-ar fi omul mulţumitor! Tinerii ascorişti de acum, prezenţi la întâlnire, nu vor uita prea curând bucuria revederii şi îmbrăţişarea vechilor ascorişti. Acestea aveau totul: certitudinea prieteniei încercate, poezia amintirilor, primăvara prezentului şi dragostea în Dumnezeu. Până la urmă, cred că aceasta i-a ţinut uniţi. Şi i-am văzut mulţumitori unii faţă de alţii şi faţă de Dumnezeu. Şi cum să nu mulţumeşti pentru 20 de ani de prietenie?

Bun, fie, noi suntem la început. Îţi mulţumesc, Doamne, că mi-am luat examenul de filocontainfometrică de care nu mai vreau să aud, Îţi mulţumesc că ploaia s-a oprit chiar când am ieşit de la serviciu şi am prins şi autobuzul. Îţi mulţumesc că m-am întâlnit cu Irina, Îţi mulţumesc că au înflorit păpădiile!

Îţi mulţumim, Doamne, că ne vei face iarăşi părtaşi ai Învierii Tale!