'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ''; } ?>

Costion Nicolescu despre ars poetica şi imnografia ortodoxă

Despre prietenie şi poezie s-a vorbit mult şi în cea de-a doua seară a triplului eveniment organizat de ASCOR şi Biserica Studenţilor. Invitaţii speciali, Costion Nicolescu, alături de actriţa Lamia Beligan, au provocat publicul spre o descifrare a semnificaţiei poeziei în general şi a celei religioase în particular.

Cel care a contribuit într-o oarecare măsură la formarea tinerilor din ASCOR-ul anilor 90, Costion Nicolescu, invitat de onoare al festivalului Filocalia din anul 1993, a venit şi peste două decenii la Cluj pentru a vorbi despre arta frumoasă a poeziei, despre ritm, suflu poetic, trăire în versuri şi despre puterea poeziei de a schimba omul şi de a-l aduce în Biserica lui Hristos.

„Eu am ajuns în Biserică prin poezie. Mi-a plăcut foarte mult să-l citesc pe Ioan Alexandru, cel care a scris o poezie foarte telurică şi vitală”, a mărturisit Costion Nicolescu la începutul întâlnirii. De aici încolo, publicul a avut posibilitatea să cunoască un altfel de discurs despre poezie, unul despre dansul cosmic al Universului care este un dans poetic. Implicit, toate laturile vieţii cotidiene, inclusiv viaţa Bisericii, sunt ancorate în duhul scrierilor lirice, aşa cum avea să afirme delicatul scriitor şi publicist. În opinia domniei sale, teologia adevărată trebuie neapărat să fie poetică. Citându-l pe Olivier Clément, Costion Nicolescu a spus că nu poate fi teologie fără poezie. În acest context, invitatul a subliniat rolul tradiţiei imnografiei în ortodoxie, amintind de autori-poeţi atât din Vechiul Testament, cât şi din Legea cea Nouă. Mai mult decât atât, pentru a fi mai convingător, amfitrionul evenimentului a invitat-o pe actriţa Lamia Beligan să recite Psalmul 18 din Psaltirea Regelui şi Proorocului David, un fragment din Epistola I a Sfântului Evanghelist Ioan şi rugăciunea din Acatistul Mântuitorului scrisă de Sfântul Isaac Sirul.

Comentând recitalul, Costion Nicolescu a spus că orice rugăciune înălţată spre Dumnezeu este o poezie. „Cu Dumnezeu nu poţi vorbi oricum. Iată de ce, orice poezie-rugăciune este în fond rezultatul unei iubiri. Vorbim despre o iubirea supremă între om şi Dumnezeu, o legătură mire-Mireasă într-o nuntă neconsumată, unde Biserica-Mireasă este într-o ardere poetică în aşteptarea Mirelui”, a subliniat foarte suav invitatul serii, amintind despre frumuseţea Canonului Sfântului Andrei Criteanul şi Imnul Acatist – adevărate opere de artă ale imnografiei ortodoxe.

Numeroase au fost gândurile elogioase la adresa poeziei transmise de distinsul Costion Nicolescu. În opinia domniei sale, poezia este straiul pascal al limbii, este o cale artistică de a gândi şi o modalitate unică de a capta frumuseţea lumii într-o imagine prin cuvinte. Despre poeţi invitatul crede că ei au misiunea să creeze ordine din haos, prin plăsmuirea operelor de o armonie aparte. Ei sunt în stare să redea frumuseţea lumii, pentru că văd ceea ce restul oamenilor nu observă şi nu valorifică, fiind într-o suferinţă perpetuă şi într-un continuu act de creaţie jertfitor.

Părintele poet, Ioan Pintea, despre iluminările divine din poezia creştină şi despre prietenie

Continuând dialogul despre arta versificării, în cea de-a treia seară, Părintele Ioan Pintea a pus accentul pe importanţa poeziei creştine. Sfinţia sa a afirmat că în zilele noastre se scrie multă poezie religioasă, dar, adesea, calitatea acesteia lasă de dorit, mulţi dintre autori căzând în derizoriu sau în plasa patetismului ieftin. Or, pentru a fi la fel de vii în cuvânt şi în transmiterea mesajului capabil să învioreze sufletul, Părintele Ioan Pintea consideră că artiştii de astăzi trebuie să se întoarcă la operele clasicilor. „Clasicii sunt revoluţionarii dintotdeauna. Trebuie să-i recitim şi să luăm aminte la ce şi cum au scris pentru a nu cădea în dulcegării”, a subliniat părintele-poet, prieten dintotdeauna al ASCOR-ului. Mai mult decât atât, invitatul evenimentului a atenţionat asupra riscului de a-I dedica lui Dumnezeu o poezie proastă, chiar una blasfematoare, dacă mânuitorii de condeie nu sunt sinceri în demersul lor scriitoricesc. Drept exemplu în acest sens pot fi atât imnografii bizantini ai ortodoxiei, precum Sfântul Andrei Criteanul sau Sfântul Isaac Sirul, dar şi poeţi precum Baudelaire, Rimbaud, Verlaine, adesea damnaţi pentru scrierile lor, dar care, potrivit Părintelui Ioan Pintea, transmit un mesaj mult mai creştin şi mai iluminat decât poezia diletantă a vremurilor noastre. „În orice poezie scrisă cu sinceritate putem afla iluminări divine, fie că e o poezie modernă, postmodernă sau un imn bizantin”, crede Părintele Pintea.

În ceea ce priveşte rolul poeziei în viaţa Sfinţiei Sale, invitatul a spus că versurile i-au deschis uşi, i-au adus un serviciu şi i-au scos în cale prietenii care l-au marcat şi l-au format. Una dintre aceste legături sufleteşti de o nobleţe aparte este cea închegată între Părintele Ioan Pintea şi Părintele Nicolae Steinhardt.

În cadrul aceleaşi întâlniri, invitatul a vorbit despre cartea lansată în anul 2012, Mărturii şi proximităţi, readucând în discuţie subiectul prieteniei prin afirmaţia că şi cărţile pot fi prieteni buni, la fel cum sunt poeţii ce azi nu mai sunt printre noi. „Eu sunt prieten cu cărţile. Orice carte pe care o citesc e o carte inspirată de Duhul Sfânt”. Frumos a vorbit invitatul despre prietenia dintre oameni la a cărei bază stă, înainte de toate, prietenia Mântuitorului pentru om.