'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ''; } ?>

Cea de-a treia ediţie a pelerinajului pe jos din localitatea Iclod spre mănăstirea Nicula s-a desfăşurat şi anul acesta în a cincea săptămână din Postul mare, după cum s-a încetăţenit deja tradiţia care a luat naştere la iniţiativa lui Radu Copil, responsabil de activităţile pentru tineri în cadrul Arhiepiscopiei Clujului, Vadului şi Feleacului şi membru de onoare al ASCOR.

Anul acesta, pelerinajul s-a desfășurat în împrejurări mai deosebite, datorită prezenței PS Vasile Someşanul, a părintelui Ciprian, duhovnicul multor tineri din ASCOR, dar și a mulțimii care forma o coloană destul de lungă de-a lungul șoselei. La eveniment au participat aproximativ 250 de persoane. Au fost prezenţi și o parte a Grupului Parohial de Tineret „Adormirea Maicii Domnului”, dar și alți oameni care și-au dorit să facă o astfel de osteneală pentru Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea.

Splendida zi de 20 aprilie a început cu Sfânta Liturghie la Biserica Studenţilor din Campusul Hasdeu, Bisericuța noastră. După slujbă, ne-am îmbrăcat în straie populare și grupuri-grupuri am pornit spre Catedrala Mitropolitană. Aici, împreună cu PS Vasile și cu alți credincioși, ne-am adunat la rugăciunea pentru călătorie.

Din Piața Avram Iancu spre gară. Cu pași grăbiți. Ne aștepta trenul. Și apoi cerul acesta fără fir de nor nu putea decât să te facă să te gândești la cum te va acoperi cu seninul său mai târziu prin satele prin care aveam să trecem. Vuia totuși ceva. În inimi. Râvna tuturor.

Peronul era plin. Ultimele trei vagoane erau rezervate pentru noi. Nici nu am simțit când a plecat trenul. O parte a stranei s-a strâns laolaltă. În compartiment răsunau cântări: „Binecuvânta-voi pe Domnul în toată vremea, pururea lauda Lui în gura mea”. Alții întrețineau altfel atmosfera duhovnicească: și-au luat cu ei câte-o carte cu povețele vreunui părinte. Din când în când priveau pe fereastră la cântecul făpturii: flori, verde și raze. Dar parcă mai mult se simțea o voioșie a întânirii. Prieteni și împrietenire în Dumnezeu. Din darul Maicii Domnului.

Într-o oră, poposeam în Iclod, locul natal al iconarului Luca, cel care a pictat Icoana Făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Nicula. De aici, ne-au însoțit și oamenii Jandarmeriei, care ne-au așezat într-o rânduială precisă, pentru a ocupa doar marginea șoselei: trei persoane pe fiecare rând. Și, astfel, în numele Sfintei Treimi, începea partea mai ostenitoare a pelerinajului nostru. Bucuroși însă, că ne angajăm într-o împreună-făptuire: 17 km pe jos până la Nicula. În față mergeau tinerii sau oamenii care purtau icoanele mari, apoi preoții și restul credincioșilor, la rândul lor purtând icoane la gât.

Sătenii ieșeau la poartă, ne priveau, ne fotografiau, copilașii ne făceau cu mâna. Pelerinajul nu s-a dorit a fi însă un eveniment spectaculos, ci mai degrabă unul acoperit de smerenie şi dragoste. Chiar dacă nu exista o sincronizare între toți pelerinii, cântările s-au desfășurat cu entuziasm și pe porțiuni mai restrânse. Era o altfel de armonie. Și era imposibil să nu te gândești la Intrarea în Ierusalim.

Era deja amiază și soarele începea să ardă. Aproape de Livada - vânt răcoritor. Drumul a curs. În scurt timp intram în Gherla. Oprire la catedrala din localitate. Am fost primiți aici cu prinoase de către părintele parorh și enoriașii săi. În curtea bisericii, ne-am așezat pentru gustare. Ne-am întors apoi în biserică la rugăciune.

După acest moment, am pornit spre Nicula. Și aici am zărit la porți uimire pe chipuri, dar și zâmbete care ne-au încurajat să trecem peste ultimul hop: dealul care urca spre mănăstire. Un șarpe uriaș se unduia sprinten printre grădini. Clopotele ne chemau sus. Abia suflând, abia pășind am intrat pe poarta mănăstirii. Drumul nu a fost la fel pentru toți: pentru unii, osteneala a fost mai mare datorită vârstei, problemelor de sănătate, constituției fizice fragile sau chiar datorită oboselii acumulate în timpul săptămânii la serviciu, la școală etc. Dar, cu siguranță, Maica Domnului a răsplătit fiecăruia.

Apusul soarelui anunţa că vecernia era spre sfârşite. Tinerii fredonau cântările utreniei când un monah de la mănăstirea Nicula a început să povestească despre istoria bisericii vechi şi a icoanelor pictate pe sticlă, pe care pelerinii au putut să le admire în interiorul relicvei.

Am fost invitați apoi la masă, ceea ce a fost numaidecât binevenit. Prin fereastra trapezei, globul de foc se topea în cupola orizontului. A fost o zi foarte călduroasă. Pelerinii fideli spun că în alți ani a plouat și a fost foarte frig; de aceea, s-au rugat insistent pentru vreme bună. Ni s-a dat soare din plin, dar aceasta a sporit puțin greutatea mersului. Oamenii aveau însă o seninătată vădită pe chip.

Omeniţi şi odihniţi, ne-am îndreptat spre biserică pentru a ne închina Icoanei Făcătoare de minuni, mulțumind Născătoarei de Dumnezeu pentru darul primit și rugând-o să ne primescă și la anul.

După acest mic răgaz de rugăciune, ne-am pregătit de plecare. Din fericire, un autobus ne-a escortat până la gara din Gherla. Aici au început iar cântările: „Apărătoare Doamnă, pentru biruință mulțumiri..”. Au continuat și pe tren. Dacă drumul nu s-ar fi oprit la Cluj...