--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul Iunie 2013, nr. 6 (278), an XXIV (serie nouă)
Ştiri
--- pagina: 4

Părintele Rafail Noica a conferenţiat la Cluj-Napoca

de Andreea Pâgleşan
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ''; } ?>

Mii de credincioşi au participat joi, 30 mai 2013, la conferința „S-a dus să-L vadă precum este”, susținută de Părintele Rafail Noica în sala Auditorium Maximum a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Datorită numărului foarte mare de oameni veniţi din alte judeţe ale ţării şi chiar din străinătate, sala a devenit neîncăpătoare. Astfel, organizatorii au instalat în foaierul Colegiului Academic un videoproiector, pe care a fost transmisă conferința susținută de părintele Rafail Noica.

Evenimentul a avut loc la iniţiativa Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, şi cu participarea Facultăţii de Teologie Ortodoxă din municipiu, şi a fost prilejuit de împlinirea a 20 de ani de la mutarea la Domnul a Arhimandritului Sofronie Saharov.

În debutul întâlnirii duhovnicești, ÎPS Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei i-a mulțumit părintelui Rafail că a acceptat invitația de a veni la Cluj și de a vorbi despre virtuțile marelui părinte duhovnicesc, Sofronie Saharov. Părintele Rafail Noica, un adevărat trăitor al Ortodoxiei şi un vieţuitor al unei sihăstrii din zona Lăzeşti, Munţii Apuseni, a elogiat personalitatea marelui părinte duhovnicesc al Bisericii Ortodoxe Sofronie Saharov și a arătat viața plină de virtute și de sfințenie a părintelui său îndrumător, lângă care a ucenicit mai bine de 30 de ani. Despre conferință a oferit amănunte ÎPS Mitropolit Andrei: „Se împlinesc în luna iulie 20 de ani de când a plecat la Domnul Arhimandritul Sofronie Saharov, un părinte duhovnicesc bine cunoscut în lumea noastră, întemeietorul mănăstirii de la Essex, din Anglia. Cu acest prilej, unul dintre cei ce l-au cunoscut cel mai bine, unul dintre ucenici lui, părintele Rafail Noica… va încerca să sublinieze virtuțile pe care acest mare părinte duhovnicesc le-a avut. Acum eu îmi permit să spun că și Pr. Rafail este pe măsura lui. Eu nu l-am cunoscut pe Arhimandritul Sofronie Saharov, însă îl cunosc foarte bine pe părintele Rafail și pot afirma că ceea ce a fost tatăl lui pe tărâm filosofic, este el pe tărâm duhovnicesc”.

În cadrul cuvântării sale, părintele Rafail Noica a făcut referire și la anumite momente petrecute alături de părintele Sofronie în cei 30 de ani de ucenicie, precum și câteva îndemnuri și sfaturi oferite de acesta, de-a lungul timpului, ucenicilor săi şi altor persoane care l-au căutat, pentru aducerea lor la dreapta credință și descoperirea cu adevărat a Dumnezeului Cel viu. Părintele Rafail Noica i-a îndemnat în cuvântul său duhovnicesc pe toți cei prezenți să înceapă să vadă cu alţi ochi relaţia lor cu Dumnezeu, să aibă o nouă înţelegere a rânduielilor Bisericii, iubind pe aproapele și pe Dumnezeu. La final, pr. Rafail Noica a răspuns întrebărilor venite din partea celor prezenți, oferindu-le sfaturi și îndemnuri duhovnicești.

Totodată persoanele care participat la conferință au putut cumpăra cartea S-a dus să-L vadă precum este, tipărită cu binecuvântarea ÎPS Părinte Andrei la Editura Renașterea, în traducerea din franceză a Anielei Siladi. Volumul conține mai multe articole, studii, evocări și diferite amintiri despre părintele Sofronie Saharov, publicate de-a lungul timpului în revista Buisson Ardent a Asociației „Sfântul Siluan”. Cartea conține și o prefață a Părintelui Mitropolit Andrei și un cuvânt al părintelui Rafail Noica rostit în 2007 la Simpozionul dedicat părintelui Sofronie, care a avut loc la Atena. Textul părintelui Rafail Noica se intitulează „Cuvântul Proorocesc și trăirea harului după Arhimandritul Sofronie”. Potrivit părintelui Cătălin Pălimaru, directorul Editurii Renașterea, prin această carte s-a dorit semnalarea a ceea ce a însemnat teologia, opera și trăirea părintelui Sofronie Saharov pentru viața Bisericii Ortodoxe din secolul al XX-lea.


'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>