--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul Mai 2015, nr. 5 (301), an XXVI (serie nouă)


Cuvântul Ierarhului
--- pagina: 1-2

Parohia care nu este misionară, în frunte cu preotul ei, are toate şansele să devină o epavă

de Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei Andreicuţ

După Înviere, înainte de a se înălţa la cer, Domnul Hristos i-a trimis pe ucenici să propovăduiască, făcându-i misionari: Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă (Matei 28, 19-20). Acest mandat Apostolii l-au împlinit cu străşnicie, transmițându-l atât păstorilor Bisericii, cât şi credincioşilor. Ceea ce făceau ei, şi ce fac misionarii din trecut şi de astăzi, se cheamă misiune. Termenul vine de la latinescul mittere care înseamnă a trimite. Misiunea este vocaţia apostolică a Bisericii de a propovădui Evanghelia lui Hristos la toate neamurile, chemându-le la reconciliere, în numele lui Hristos, prin pocăinţă şi botez[1].Misiunea este un act de trimitere: precum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi (Ioan 20, 21); de mărturie a Învierii lui Hristos: voi sunteţi martorii acestora (Luca 24, 48); şi de evocare a evenimentelor care constituie istoria mântuirii: Şi venind şi adunând Biserica, au vestit câte a făcut Dumnezeu cu ei şi că a deschis păgânilor uşa credinţei (Fapte 14, 27). Misiunea este un criteriu fundamental al Bisericii, nu numai în sensul că Biserica este instrumentul misiunii, ci şi că ea, Biserica, este scopul sau realizarea misiunii[2]. În istoria Bisericii, misiunea bine făcută s-a finalizat prin înfiinţarea de noi comunităţi în care domnea dragostea lui Hristos. Chemarea misionară a Bisericii ţine de natura ei apostolică. Misiunea este un act de fidelitate a Bisericii faţă de Domnul Hristos. Biserica este deschisă pentru toate neamurile şi culturile, aşa cum arată prezenţa mulţimii de neamuri la Cincizecime[3]. Imaginea Bisericii la Cincizecime este reversul turnului Babel, de aceea proiectul ei apostolic este «zidirea» Trupului lui Hristos[4]. Datoria de a propovădui Evanghelia se datorează faptului că învăţătura lui Hristos trebuie pusă în practică, şi, pusă în practică, ea schimbă lumea. Şi schimbă, de fapt, persoane concrete care devin mădulare active ale Trupului lui Hristos, a Bisericii. Sfântul Grigorie Sinaitul subliniază importanţa pe care o are cuvântul lui Hristos pentru noi: Cuvântul s-a dat spre bucuria fiecărei firi raţionale, asemenea unor mâncăruri felurite, sufletul simte plăcerea cuvintelor, primindu-le în chip felurit. Cuvântul cunoştinţe... mai mult



Pentru a citi/descărca formatul pdf al numerelor disponibile vă rugăm să vă întoarceţi la secţiunea Arhivă!
Vă mulţumim pentru înţelegere!